Privesc experienta “Labirint” in ansamblu. S-au intamplat multe in cateva zile. Mi s-a parut sau chiar a fost…mi-a placut! Si asta e cel mai important.
Am avut ocazia sa cunosc atatia oameni. Sunt oameni simpli. As crede ca-i cunosc de-o viata…
"Da-ti drumul!"
Citeam ce-a scris Gau despre incercarea noastra de a ajunge la 20. Cine mai stie cat a durat pana am atins idealul? Si ce pana mea mai conteaza?
Cum as putea sa uit cum am impins scaunul cu rotile pana mi-au iesit ochii din cap, cum se plimba Helen cu ciocolata calda pe la toti, cum a promis George ca n-o sa mai vorbeasca in ultima zi (si culmea, aproape i-a reusit), cum ne-am oprit la despartire in intersectie si ne-am pus pe bocit…
Daca pana ieri gravitatia era o chestie abstracta studiata la fizica, astazi s-a transformat in elasticul care ne leaga, ne desparte pentru a ne uni si isi bate astfel joc de noi, bucurandu-ne cu rezistenta lui.
Am avut teatrul ala numai pentru noi pret de ceva timp, am mancat pe scena (de obicei nu ne permitem sa mancam nici la intrare), am fost actori, spectatori, am facut exercitiile alea la care Razvan tinea foarte mult:)), ne-am certat ca niste cretini, am tremurat de frig, ne-am batut cu apa pe scena, ne-am enervat, ne-am impacat, ne-am injurat....
Ne-a iesit frate! "ESTEM BUNI!" In puii mei....
Si mai vreau! Din acest punct de vedere ma declar NESATULA (mi se rupe daca suna aiurea)!
Copilasi...va iubesc:X
No comments:
Post a Comment