Ecce notio!

De 2 zile deja încerc să încropesc un post...şi sper să îmi iasă de data asta.

Înainte de a mai zice ceva, vă prezint cu emoţie în taste dovada că noi chiar "muncim": un mic articolaş din ziar în care apărem zâmbitori şi energici, cum am fost în toate cele 3 zile de panou ("social" - citându-l pe minunatul nostru Nutzu) - click aici pentru a vă delecta cu câteva informaţii (şi greşeli minore PE CARE le vom rezolva până la final) despre noi şi panoul minunat.
Când minunatele noastre colege, Alexandra Ivan şi Andreea Matei, ne vor dărui nişte pozici şi nişte filmuleţe magice, le vom poşta (eu sau Ada sau cine o fi) ca să ne vedeţi în acţiune.

Acestea fiind scrise, îmi iau libertatea să vă povestesc un picuţ cam cum a stat treaba în aceste 3 zile. Nutzu a fost, cred, cel mai activ în "recoltarea" persoanelor de pe stradă. I-am găsit şi o meserie de viitor, observând rapiditatea cu care îşi spunea discursul: angajat la teleshopping sau la vreo emisiune unde trebuie "să sune telefonul". Cora, micuţa de ea, mai avea puţin şi se ruga de oameni în genunchi să scrie. Ada, Adi-ul nostru feminin, e un coordonator de nota 20 (şi chiar dacă încă îmi fumează ţigările, mie tot dragă îmi rămâne şi tot un profund respect am pentru ea) şi, cel puţin pe mine, energia pe care o emană şi forţa cu care crede în reuşita acestui proiect, mă însufleţeşte şi mă face să dau 150% din mine.
Referitor acum strict la proiect: pentru mine, treaba cu panoul şi faptul că a trebuit să vorbesc cu persoane PE CARE nu le-am întâlnit până acum în cei aproape 18 ani ai mei şi PE CARE nu le-aş fi oprit probabil niciodată să le întreb nici măcar cât e ceasul, au fost un exerciţiu excelent pentru a mai dobândi puţină încredere în mine şi pentru a mai scăpa de teama de a comunica. Receptivitatea oamenilor ne-a uimit într-un mod foarte plăcut; au scris/desenat de la copii de 3-4 ani până la bătrâni de 80 de ani, de la români get-beget până la englezi, polonezi, spanioli, italieni şi ce naţii mai bântuie prin Focşaniul nostru drag.
Am avut ocazia să văd că oraşul nostru, însă, e destul de îmbătrânit în ceea ce priveşte locuitorii lui (o fi de vină şi faptul că e vară, vacanţă, şi lumea e prin concediu, plecată în ţări mai calde sau mai reci, la mare sau la munte, sătui de betoane şi de cenuşiu) şi că încă sunt rezervaţi în ce priveşte libera exprimare. Dar, deşi încă mai sunt multe lucruri de schimbat la acest oraş, nu e chiar aşa de urât pe cât îl vedeam eu.
Ne-am bronzat cu toţii ca tractoriştii, ca prin gard, cu dungile de la genţi, cu bretele etc. Dar nu ne pare rău de nimic pentru că am făcut un lucru care ne-a plăcut enorm. O femeie m-a întrebat a treia zi, parcă, dacă nu ne-am plictisit stând în căldură, în acelaşi loc, câteva ore bune, şi i-am răspuns că nu ne putem plictisi, fiindcă ne face mare plăcere şi credem cu tărie în proiect. Şi ne-a felicitat, nu atât pentru proiect, ci pentru dorinţa noastră arzândă de a face ceva, atât pentru noi, cât şi pentru ceilalţi oameni.
Ce mă bucură pe mine este că nu am avut conflicte până acum şi am speranţa că nu vom aveam nici în continuare niciun conflict major. Un singur lucru aş vrea, însă: un pic mai multă implicare, care ştiu că de luni îşi va face simţită prezenţa din plin în cadrul acestui minunat proiect al nostru.

Cred că, în momentul de faţă, dorinţa noastră colectivă, pe lângă reuşita proiectului, este de a vă face mândri de noi. Vrem să vă arătăm că munca şi trainingul vostru de 3 labirinturi încoace nu au fost degeaba şi că aţi reuşit să ne recreaţi, să ne transformaţi cu totul. Nu am participat la toate labirinturile, dar le-am trăit prin intermediul Roxanei pe fiecare în parte, de la construcţia lor până la trăirea fiecărei experienţe din acestea. Prin unul am avut ocazia să trec şi să trăiesc experienţe imposibil de descris, şi am ajutat la construirea altuia. Iar evoluţia mea încă nu s-a terminat, continuându-se şi în acest labirint.

Astfel închei "micuţul" meu post despre labirintul de acum, cu intruziuni melancolice din celălalt, stingând şi a treia ţigară pe care am fumat-o pe parcursul scrierii acestuia. De mine nu veţi scăpa, însă; vom mai reveni cu detalii despre trebuşoara noastră cât de curând.

Vă salut cu respect şi vă iubesc,
a voastră voluntară, cu tot sufletul şi trupul,
susţinătoarea virgulelor,
Diana

P.S. Dacă reuşim să facem rost, vom pune şi filmuleţul de la cei de la Atlas.