Din partea cealaltă a zidului Cetăţii Minotaurilor ...sau Feedback

Uşor scrâşnind din dinţi a nemulţumire că de data asta a trebuit să trec prin labirint şi nu să fac parte din el, ca ultimele 2 dăţi, m-am gândit eu, Diana, numită şi Vasilicca L. Popescu Tubba, născută din Manuela Grădinărescu şi Laurenţiu Ludovic Popescu, să vin cu un Feedback la ceea ce a fost inaugurarea site-ului, după câte mi-am dat eu cea perspicace seama.

Ca să n-o mai lungesc cu prosteala. Per total, a fost frumos, plăcut, vremea a ţinut cu voi, şi mai frumos a fost că l-aţi desfăşurat şi prin oraş şi că momentele s-au contopit cu viaţa de zi cu zi, fără a o periclita.
Totuşi, mai bine o iau pe momente, ca să vă zic exact ce mi-a plăcut şi ce nu.

1. Momentul de început cu Carla, Ada şi Emma. De ce să mint? Mi-a plăcut foarte tare şi m-am distrat copios. Deşi au avut o atitudine impunătoare, m-au făcut să mă simt în largul meu şi să mă desfăşor şi să intru lejer într-o poveste. Emma s-a dat la mine, deşi nu recunoaşte. Foarte mobile fetele, s-au modelat după poveste cu uşurinţă, după cum de altfel mă şi aşteptam.

2. Momentul din staţie. Foarte mişto tipul violent. o chestie. Mi s-au părut uşor cam mulţi în momentul acesta şi că ar fi putut să fie mai răspândiţi niţel pe drum. Ştiu că de obicei sunt mulţi gură cască la astfel de evenimente, dar deja oamenii din staţie se uitau surprinşi la eveniment.

3. Momentul cu excursioniştii. A fost şi el ok. Au fost convingători. Totuşi ar fi fost parcă un pic mai credibil dacă veneau dinspre parcul Bălcescu, căci ar fi dat impresia ca vin de la gară şi unii poate chiar i-ar fi luat drept excursionişti. În rest, nimic de reproşat.

4. Momentul de la intrarea în parc. Ok. Îmi cer scuze celei care l-a avut, dar zău că nu i-am găsit niciun rost. Înţeleg că trebuia să lege omul la ochi, dar ar fi putut fi mai energic momentul, mai jucăuş. Mi-a fost întinsă o foaie cu nişte puncte pe care trebuia să le unesc. Aş fi preferat să desenez ceva sau şi mai bine, să fi fost încă vreo 2 persoane cu ea şi să ne ia la joc, un hep, ceva, energic, să spună că uite ce frumos e afară în parc, chestii de genul, şi apoi totul să se transforme într-o "baba oarba" şi aşa ar fi fost rezolvată chestiunea cu eşarfa.

5. Momentul senzorial. Nimic de reproşat, doar că mi-am pierdut carameaua. Drăguţă treaba cu gelul de mâini şi scoicile, apoi treaba cu sfoara. M-aţi dezorientat total, că deşi cunosc parcul, habar n-aveam unde mă aflam. Mi-a plăcut momentul cu povestirea despre Bălcescu, apoi să ghiceşti anul cu simţul tactil; asta mi-a plăcut tare.

6. Momentul cu maşina. Mi-ar fi plăcut să fie mai energică cea cu care am fost, să pună mai multe întrebări. Sunt multe de zis despre Focşani şi mai ales multe de reproşat. Ar fi fost mai bine să fie dezlegaţi toţi la ochi când erau în maşină. Pentru mine a fost un şoc destul de puternic să trec de la păsărele, părculeţ, verdeaţă, copii, la străzile alea de printre case şi blocuri, urâte, cu găuri, vai de mama lor. Vlad, îmi place cum conduci.

7. Momentul liant. Cel puţin aşa l-am numit. Prima dată nu m-am prins, dar după aceea am presupus că Alexandra e un fel de Focşani nou şi Helen Focşaniul vechi.

8. Maze-ul. Frumos, ca de obicei. Mi-a plăcut tare partea cu cinematograful, aş fi rămas să casc gura acolo, ţinând cont că îmi e dor să merg la cinema. Găbău mi s-a părut foarte potrivit acolo, cu oglinzile şi cu costumul lui. Apoi, Valentina cu ziarele. Mi-ar fi plăcut să mă joc mai mult cu ziarele, să aleg un articol, să decupez. Nu ştiu, ceva mai multă mişcare, acţiune. Urmau apoi Helen cu Andreea cu oraşul chic. Sincer, aici mi-a plăcut. M-am simţit ca o divă şi cu pălărie, şi cu poşetă din piele de ...ceva, cu poze. Era să ies uşor machiată cu markerele, dar mă bucur că m-am ales cu un tatuaj "la modă". Următoarea, Iris. Foarte tare. De-abia m-am abţinut să nu râd. Cu poza lui Dvořák şi suferindă.

9. Finalul. Brusc. Mă aşteptam la ceva un pic mai mult. Nu ştiu, o frază inteligentă să mă facă să rămân pe gânduri, o...nu ştiu, ceva. Nu aşa, parcă nefinisat.

Nu toate momentele au fost chiar in concordanta unele cu altele, dar a fost ok.

Imi pare rău dacă cineva se va simţi jignit cumva de postul acesta, dar am considerat că e în folosul tuturor un astfel de feedback văzut din afară. Mai ales îmi cer scuze celor noi, care nu mă cunosc şi chiar şi celor mai vechi ca mine. Dar se putea mai mult, mai bine. Şi eu, şi Roxu, am resimţit lipsa a ceva: a entuziasmului, a energiei. Labirintul mi s-a părut o joacă domoală, calmă, monotonă, nu ceva spontan, exploziv. Aş fi vrut să plec pe gânduri de acolo, sau cu dorinţa de a schimba ceva din oraş, sau măcar viziunea mea asupra oraşului.

Regret că nu am luat parte la labirint. Probabil că aşa v-aţi simţit şi voi când l-am făcut pe cel din vară, singuri. Dacă stau şi fac un feedback la ce am făcut vacanţa asta....mai bine veneam la labirint, că nu am reuşit decât să mă îngrijorez mai tare în privinţa bacului şi mai ales a deciziei mele asupra facultăţii pe care s-o urmez.

Oricum, sunteţi buni. Asta e clar. Ada, pisicule, *slap, slap*. Că meriţi, că te consumi degeaba. Nici nu am plecat bine de-acolo că îmi e dor de voi. Sunteţi o boală, intraţi pe sub pielea omului, direct în sânge şi ajungeţi în creier şi în inimă. Şi de acolo nu vă mai scoate nimeni. Şi să nu vă mai scoată nimeni că sunteţi minunaţi.

Vă iubesc! Sper că v-aţi distrat şi nu puneţi la suflet critica mea. :*

Aici a fost Diana, în transmisiune directă de acasă, deşi aş fi preferat să fiu tot cu voi...asta e.

(Carla, dacă am făcut vreo greşeală, trage-mă de urechi)