Le fin ou le debut?

Sfârşitul unui proiect, dar începtului unei alte vieţi - căci fiecare final de labirint ne renaşte, ne pune în faţa unor altor "noi", mai maturi, mai sensibili, mai receptivi la tot ce ne înconjoară. De un singur lucru sunt sigură: după labirintul acesta, ne-am metamorfozat într-un univers colectiv, trăim unii prin alţii. Suntem un cerc ce suflete care se ţin strâns de mână deasupra întregii existenţe - ţine doar de noi acum dacă cercul se va rupe.
Cu fiecare sfârşit de labirint, preţuiesc şi mai mult existenţa celor din jur, nu doar a celor care au luat parte la labirint, ci şi a celor care mă înconjoară zi de zi, a fiecărei persoane pe care o întâlnesc pe stradă. Am învăţat că suntem dependenţi doar de noi înşine, însă existenţa noastră este inutilă dacă suntem singuri. Viaţa nu înseamnă drumul pe care îl parcurgem, ci cum evoluăm pe parcursul căii pe care o alegem. Iar fericirea nu ne-o vor da niciodată lucrurile pe care le dobândim, ci o vom regăsi în noi şi în persoanele din jurul nostru. Fericirea noastră ţine doar de noi - atâta timp cât o acceptăm în sufletul nostru, ea va exista; dar dacă îi renegăm existenţa, nu facem decât să o afundăm în străfundul fiinţei noastre.
Labirintul acesta cred că ne-a ajutat pe noi mai mult decât pe cei care au trecut prin el - pentru că a fost o luptă cu noi înşine, după cum a spus şi Ada. A fost încă un pas în căutarea sinelui.
De data asta nu am plâns - îmi ofer un rând de aplauze pentru asta. Am realizat că nu s-a terminat nimic, ci de-abia acum începe totul: adevăratul debut al prieteniei legate pe parcursul unei luni, primii paşi în acest labirint numit viaţă, incipitul unor existenţe efemere, dar necesare.

Vă salut cu respect şi vă iubesc,
a voastră voluntară, cu tot sufletul şi trupul,
susţinătoarea virgulelor,
şi, mai nou, legală din cap până în picioare,
Diana